main logo
591

Cele mai bune filme care n-au ajuns la Oscar, dar tot merită văzute

Premiile Oscar 2019 au fost decernate în această noapte într-o gală desfășurată sub semnul echilibrului.

Cele mai bune filme care n-au ajuns la Oscar, dar tot merită văzute

Spre deosebire de alte ediţii, Gala Premiilor Oscar de anul acesta se remarcă printr-o mare diversitate a laureaţilor, dar din păcate nu toate filmele din 2018 au fost nominalizate. 

Vă prezentăm lista filmelor care nu au fost nominalizate de către Academie, dar care merită a fi văzute. 

Hereditary (horror, dramă)

Chiar dacă sună a ceva ce s-a mai făcut deja, atmosfera, jocul actoricesc și felul în care se desfășoară evenimentele fac filmul să pară original. Dar e destul de cunoscut că cei de la Academie nu sunt mari fani ai genului horror, plus că au semnat deja condica în 2017 cu Get Out. Probabil că vor mai trece câțiva ani până când un horror să reintre în grațiile Oscarurilor. Dar tot zic că Toni Collette ar fi meritat măcar o nominalizare pentru rolul din Hereditary.

Overlord (acțiune, horror)

În ciuda plotului ridicol, filmul este reușit pentru că are scene de război făcute cum trebuie, nu e plin de personaje care iau decizii proaste doar de dragul de a lungi povestea și, cel mai important, nu are scene de umplutură. Te ține atent până la final și zău că e tot mai rar să vezi un film de acțiune care să țină de cont de toate acestea.

Bad Times at the El Royale (crime, mystery, drama, probabil că un pic din toate)

El Royale este un hotel în care ajung să se cazeze mai multe persoane cu niște secrete urâte. Nu se cunosc și nu au nimic în comun, dar secretele lor ajung să iasă la iveală și să le dea planurile peste cap.

Black ‘47 (acțiune, dramă)

Filmul este destul de brutal, pentru că nu se ferește să-ți arate unele dintre cele mai extreme condiții cu care umanitatea se poate confrunta. Black ‘47 este un film despre supraviețuire, dar și despre răzbunare și dreptate.

Mandy (acțiune, fantasy)

Povestea e simpluță, dar bine susținută de imagine. Un cuplu de hipioți trăiește fericit într-o pădure, însă viața lor este distrusă de o gașcă de ciudați. Și când spun ciudați, nu glumesc, nimic din filmul ăsta nu pare normal. Nu vreau să intru în prea multe detalii, dar cert e că de la jumătate filmul se transformă și devine brutal.

Upgrade (SF, thriller)

Categoria SF este una destul de vastă în care intră cam orice film care menționează vag un concept futurist, chiar dacă filmul nu este despre asta. În mod evident, Upgrade nu este așa, din contră, e un SF în adevăratul sens al cuvântului.

Acțiunea are loc undeva în viitor, într-o lume în care toate aspectele din viața sunt controlate prin tehnologie. Protagonistul e mai tehnofob și preferă să o ardă oldschool, însă dă de belele și n-are încotro, decât să accepte că are nevoie de tehnologie. Adică de un chip implantat care-l face bun la toate.

American Animals (biografic, comedie, drama)

Filmul este inspirat dintr-un caz real. De fapt, „inspirat” e puțin spus, pentru că e fix povestea unui grup de studenți care au avut cea mai slabă tentativă de jaf. Cei patru tineri încearcă să fure niște cărți foarte rare și valoroase, însă execuția planului e cel puțin ridicolă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării