main logo
6616

Cel mai mare producător de pâine din Moldova majorează preţurile

Cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova a anunţat oficial că majorează preţurile la toate sortimentele de pâine.

Cel mai mare producător de pâine din Moldova majorează preţurileFoto: captură video

Noile preţuri urmează să fie afişate chiar în zilele următoare, însă nu se cunoaşte ce scumpiri vor fi aplicate, transmite Știri.md cu referire la tvr.md.

Întreprinderea a anunţat că a majorat în schimb producţia pâinii sociale, al cărei preţ rămâne neschimbat.

Compania anunţă într-un comunicat că scumpirea pâinii este provocată de creşterea cheltuielilor pe care le suportă din cauza preţurilor mai mari la carburanţi, la gazul natural şi la energia electrică.

Întreprinderea a anunţat că noile preţuri vor fi afişate în următoarele zile, însă nu precizează cu cât anume se va scumpi pâinea.

În unul dintre magazinele întreprinderii ni s-a spus că preţurile urmează să fie majorate, însă nici personalul de acolo nu cunoaște amănunte.

Cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova a anunţat că de astăzi va fi majorat volumul de producţie a pâinii sociale cu 54%.

Totuşi, preţul pentru această categorie de produs rămâne neschimbat.

Contactaţi de TVR Moldova, reprezentanţii întreprinderii au refuzat să ne ofere mai multe detalii la acest subiect. Producătorul de pâine aminteşte că ultima ajustare a preţurilor a fost făcută în anul 2015.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării