main logo
862

CEDO: Moldova, obligată să plătească 130.000 de euro în 3 cauze pierdute

Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să plătească unei companii, dar și altor două persoane fizice, despăgubiri în valoare totală de 129.474 de euro, după ce a mai pierdut trei cauze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, notează Asociaţia Jurişti pentru Drepturile Omului.

CEDO: Moldova, obligată să plătească 130.000 de euro în 3 cauze pierdute

În cauza Electronservice-Nord S.A. contra Moldovei Curtea a soluționat chestiunea privind satisfacția echitabilă și a acordat companiei reclamante suma de 50.000 de euro cu titlu de prejudiciu material și suma de 1.500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli, transmite Știri.md cu referire la anticoruptie.md.

În cauza Furtună contra Moldovei, reclamantul s-a plâns de anularea unei hotărâri favorabile urmare a admiterii unui apel depus peste termenul legal. Curtea a constatat violarea dreptului la un proces echitabil, notând că admiterea apelului tardiv a încălcat principiul securității raporturilor juridice și dreptul la respectul proprietății. Curtea a acordat reclamantului suma de 70.000 de euro cu titlu de prejudiciu material, suma de 2.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 3.374 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În cauza Spiridonov contra Moldovei, reclamantul s-a plâns în fața Curții de neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariului. Curtea a constatat violarea dreptului la un proces echitabil, și a dreptului la respectul proprietății, din cauza neexecutării, într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești favorabile reclamantului. Astfel, Curtea a acordat reclamantului suma de 2.600 de euro cu titlu de prejudiciu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării