main logo
1012

CEC: Alegătorii își pot declara noul loc de ședere

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că cetățenii cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere își pot declara locul nou la organul administrației publice locale (la primărie sau pretură), pentru a putea fi înscriși în lista electorală de bază la secția de votare, corespunzător locului șederii.

CEC: Alegătorii își pot declara noul loc de ședereImagine simbol

Potrivit CEC, prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporar valabilă, transmite Știri.md

La depunerea declarației alegătorul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere.

Termenul de depunere a declarațiilor este cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, adică 3 septembrie 2025 inclusiv.

Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin. Atenționăm că declarațiile depuse pentru alegerile anterioare nu sunt valabile.

Amintim că pe data de 28 septembrie 2025 vor avea loc alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării