CEC a decis: 301 secții de vot, deschise în străinătate la parlamentare
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit deciziei, pentru scrutinul din toamnă vor fi organizate 301 secții de votare în străinătate. Dintre acestea, 4 secții vor fi destinate cetățenilor Republicii Moldova din SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, care au optat pentru metoda alternativă de vot – prin corespondență.

Totodată, CEC a decis deschiderea a 12 secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului, dar și pentru cei domiciliați în municipiul Bender și în localitățile aflate provizoriu în afara controlului autorităților constituționale: comuna Chițcani și satele Cremenciug și Gâsca din raionul Căușeni, transmite Știri.md.
În cadrul aceleiași ședințe, Comisia a înregistrat lista de 56 de candidați la funcția de deputat înaintată de Partidul Liberal, precum și lista de 66 de candidați a Blocului Electoral „Blocul Unirea Națiunii”, înregistrând totodată simbolurile electorale.
În schimb, CEC a respins cererea Partidului politic Noua Opțiune Istorică, după ce a constatat că lista prezentată nu respectă criteriile legale de reprezentare și include persoane afiliate fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional.
De asemenea, a fost respinsă și cererea Mișcării Profesioniștilor „Speranța – Надежда”, care a prezentat o listă de doar 7 candidați, în condițiile în care legislația prevede un minimum de 51 și un maximum de 111 candidați pe listă.
CEC a aprobat modificarea listelor de candidați pentru Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, care a exclus 4 persoane și a suplinit lista cu alte 11, dar și pentru Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, care a introdus 7 candidați noi.