Ceban: Transportul public nu va circula, duminică, în Chișinău
Transportul public în Chișinău, mâine, va fi sistat, iar de luni va fi reluat, a anunțat primarul general, Ion Ceban, în cadrul emisiunii „Miezul Zilei” de la Moldova 1.
Potrivit acestuia, măsurile luate sunt în contextul declarării Codului Roșu, anunțat, ieri, de Guvern, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info.
O altă cauză este și scandalul de astăzi dimineață, de la Piața Centrală. Primarul a spus că, deși a interzis oprirea transportului public lângă piață, dis-de-dimineață era fluxul mare.
„Unii se ceartă cu polițiștii pentru că nu le permit să staționeze într-un loc interzis. Nu este scopul autorităților să interzică anumite lucruri de dragul interzisului, dar să facă tot posibilul și să ia toate măsurile necesare pentru a avea grijă de cetățenii săi”, a spus edilul capitalei.
Guvernul a declarat, ieri, Cod Roșu de epidemie cu coronavirus. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
Tot ieri, 13 martie, Guvernul a decis ca slujbele în biserici să fie interzise pentru două săptămâni. De asemenea, Moldova va sista toate zborurile din Europa, începând cu 16 martie ora 00:00.