Ceban, după tragedia de la Hotelul Național: Unii patrioți apărau cu scandal clădirea
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. De asemenea, edilul a cerut implicarea Guvernului, pentru ca astfel de tragedii să nu se repete.
Colaj: Știri.md„În aceste zile nu am comentat subiectul, pentru că durerea este foarte mare. În numele absolut al tuturor celor prezenți și al efectivului Primăriei, aducem condoleanțe familiei și, cu mare durere, voi vorbi despre copilul de 13 ani care a căzut în gol la Hotelul Național. Aduc aminte cu cât scandal unii patrioți apărau clădirea acestui obiect. Atunci am propus naționalizarea acestuia”, a declarat edilul la ședința de astăzi a Primăriei Chișinău, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Pe teritoriul Chișinăului avem un număr foarte mare de clădiri care aparțin nemijlocit statului, aceeași Filarmonică Națională, unde poate intra oricine.
Solicit Guvernului Republicii Moldova împreună să facem ceva în această privință. Când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată pază, iar în ceea ce privește clădirile private, să fie găsită o soluție legală pentru a obliga să se asigure pază. Să fie luate măsuri imediate, pentru că este vorba despre siguranța copiilor”, a adăugat Ion Ceban.
Pe 6 noiembrie 2025, Poliția a fost alertată după ce o fată de 13 ani nu a mai revenit acasă de la școală. După câteva ore de căutări, trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit în fântâna ascensorului fostului Hotel „Național” din centrul Chișinăului.
Un salvator, care a fost în cadrul echipajului de intervenție, a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre cele întâmplate. „Acționam, iar alături stătea tatăl... și eu șopteam neîncetat „de ce?”. După astfel de intervenții, care îți distrug psihicul, te întrebi „dar oare la mine acasă e totul bine? Oare generația puternică a crescut o generație slabă sau una pierdută?”. Trăiesc cu aceste întrebări în fiecare zi. Nu e hype, e doar durere”, a scris Dmitri Polscin.