main logo
902

Ceban, despre negocierile lui Spînu cu Gazprom: A șaptea roată la căruță

Primarul Capitalei, Ion Ceban, aruncă încă o piatră în grădina PAS, dar și a viceprim-ministrului Andrei Spînu, care a negociat, alături de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, contractul la gaz pentru Republica Moldova cu reprezentanții Gazprom.

Ceban, despre negocierile lui Spînu cu Gazprom: A șaptea roată la căruțăFoto: știri.md

„Nu trebuiau să transmită sau să trimită a șaptea roată la căruță ca să negocieze aceste lucruri”, a declarat edilul, în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info.

„Eu aș prefera să se facă dreptate în această privință, pentru că decizia care a fost luată este una ilegală și toți juriștii vă vor confirma acest lucru. Ceea ce este urât este tentativa de a mușamaliza aceste lucruri și de a da altfel de interpretări, pentru că am văzut președintele Comisiei, și nu o oarecare comisie, ci Comisia economie, buget și finanțe, care este la fel de importantă ca și cea juridică, a zis că de vină este oricine, numai nu guvernarea actuală”, a menționat Ion Ceban.

„Să luăm cronologic cum s-au întâmplat lucrurile, se introduce starea de urgență, pentru ca aceste decizii să poată fi luate, după care, Comisia Națională dă indicații, de facto, ANRE-ului, care se consideră, de iure, independent, să schimbe această grilă tarifară, să modifice tarifele cu termenul din urmă, retroactiv. Era o glumă pe Internet, poate cumva să fie revăzut votul din 11 iulie, în condițiile în care s-a votat pentru acești deputați, care sunt, după părerea mea, incompetenți. Dar lucrul care este și mai grav este faptul că ne au pe toți de proști, nu poate fi în asemenea hal tratată întreaga societate. De asta am atacat în instanța de judecată, dacă vom avea sorți de izbândă, urmează timpul să arate, nu m-ar mira nimic în aceste circumstanțe”, a punctat primarul Capitalei.

Ion Ceban a făcut și o aluzie la adresa vicepremierului Andrei Spînu, care a negociat contractul la gaz, alături de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban: „Vreau să fie clar pentru toată lumea, este vorba despre interesele locuitorilor municipiului Chișinău, pentru că sunt afectați absolut toți: se fură din buzunarul fiecărui cetățean și eu cred că acesta este furt, din incompetență în primul rând, din lipsă de profesionalism, din ignoranță, din tentativă de a arăta bine atunci când lucrurile stau foarte prost, din incapacitate, pentru că nu trebuiau să transmită sau să trimită a șaptea roată la căruță ca să negocieze aceste lucruri. Ar fi fost foarte bine să știm că lucrurile stau foarte transparent, pentru că despre asta s-a vorbit cel mai mult în campania electorală”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării