Ceban, despre eventuale sistări de energie: Vom cere autorităților să anunțe din timp
În contextul situației incerte privind sectorul energetic, primarul general al Capitalei, Ion Ceban, cheamă cetățenii la calm și informează că Primăria municipiului Chișinău va acționa în conformitate cu deciziile și protocoalele adoptate la nivel național.
Imagine simbolMai exact, edilul a anunțat că municipalitatea va solicita autorităților centrale să fie informată din timp despre posibilele deconectări programate ale energiei electrice, pentru a putea acționa și interveni imediat, transmite Știri.md.
„Este vorba despre activitatea transportului public, iluminatul stradal, semaforizarea și, nu în ultimul rând, funcționarea spitalelor și instituțiilor sociale. În toate aceste cazuri, este vorba despre viața și securitatea oamenilor”, a punctat Ion Ceban.
Este de menționat că secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a anunțat astăzi că pentru data de 25 martie nu sunt planificate deconectări ale consumatorilor de la reţeaua de energie electrică, iar întreprinderile responsabile şi Ministerul Energiei al Republicii Moldova caută soluții pentru acoperirea consumului.
„În prezent, au fost activate de urgență cele patru linii 110 kV de interconexiune cu România în regim insularizat și a fost reconectată linia 330 kV Bălți-Dnestrovsc, aflată în proces de mentenanță. Totodată, menționăm că, în prezent, preţul energiei produse de MGRES, calculat în baza prețurilor actuale la gazele naturale, ar crește cu peste 50%”, a declarat Carolina Novac.