main logo
2976

Ceața densă afectează sănătatea moldovenilor: Ce spune specialiștii

De câteva zile, ceața densă acoperă întreaga Republică Moldova, aducând nu doar dificultăți în transporturi, dar și efecte negative asupra sănătății și stării de spirit ale locuitorilor. Specialiștii avertizează că fenomenul este asociat cu un grad ridicat de poluare atmosferică, iar persoanele cu afecțiuni cronice, vârstnicii și copiii sunt sfătuiți să evite plimbările, mai ales în orele de vârf, când traficul este cel mai intens.

Ceața densă afectează sănătatea moldovenilor: Ce spune specialiștiiImagine simbol

Conform celor de la Inspectoratul de Mediu, un front atmosferic cald, lipsa precipitațiilor și prezența ceții au dus la o concentrație de poluanți în aer ce depășește de până la 1,6 ori valoarea maximă admisă. Mulți dintre locuitorii Capitalei susțin că resimt puternic efectele acestui episod prelungit de ceață, transmite Știri.md cu referire la Tvrmoldova.md.

Unii spun că starea lor fizică și psihică este influențată, iar aerul poluat are un impact direct asupra energiei și dispoziției lor.

Psihologul Zinaida Gribincea avertizează că absența soarelui și prelungirea perioadei de ceață pot duce la agravarea unor tulburări precum depresia și anxietatea. Persoanele meteo-sensibile pot manifesta simptome precum dureri de cap, migrene și dificultăți de concentrare.

De asemenea, medicii de familie recomandă precauție, în special vârstnicilor, copiilor și celor cu afecțiuni cronice, sugerând evitarea expunerii prelungite în zonele cu trafic intens. Medicii subliniază că aerul poluat reține viruși și bacterii, iar poluarea are un impact direct asupra sănătății, ducând la oboseală, tulburări de somn și tensiune arterială instabilă.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat informează că ceața va persista pe întreg teritoriul țării și în weekend, iar vremea va cunoaște o ușoară încălzire, cu ploi slabe izolate în timpul nopții.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării