main logo
2665

Ceasuri scumpe, nedeclarate organului vamal, depistate pe Aeroport

Mai multe ceasuri scumpe, toate nedeclarate organului vamal, au fost depistate în valiza unui bărbat, pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Ceasuri scumpe, nedeclarate organului vamal, depistate pe Aeroport

Potrivit Serviciului Vamal, funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chişinău au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor de la ruta Erevan-Chişinău, transmite Știri.md.

În rezultatul controlului vamal, în valiza unui nerezident au fost depistate mai multe ceasuri, toate nedeclarate organului vamal.

Pasagerul în vârstă de 62 de ani a selectat coridorul verde “nimic de declarat”, dar și la întrebarea funcționarilor vamali la fel a comunicat că nu transportă nimic.

Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării