Ce universități din Moldova au cei mai mulți profesori și câți dintre ei sunt tineri
În universitățile din Republica Moldova activează 3.601 cadre didactice, arată datele de la Biroul Național de Statistică. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), cei mai mulți profesori sunt la Universitatea de Stat din Moldova – 869 – și la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” – 836.
Imagine simbolInstituțiile cu cele mai tinere cadre didactice și științifico-didactice sunt USMF și UTM. Ponderea tinerilor constituie 25% din numărul total de cadre didactice și științifico-didactice titulare, transmite Știri.md cu referire la diez.md.
Amintim că de la 1 septembrie 2025, cadrele didactice din universități primesc sporuri lunare mai mari. Astfel, sporul lunar pentru titlul de doctor habilitat sau profesor universitar este de 4.500 lei, iar cel pentru titlul de doctor în științe sau conferențiar universitar – 4.000 lei.
De asemenea, indemnizațiile de repartizare pentru tinerii specialiști din educație ar putea fi extinse și pentru învățământul universitar și cel profesional tehnic. Ministerul propune ca indemnizația să constituie 200.000 de lei.
![]()