main logo
2127

Ce spune Vadim Ceban despre datoria istorică a Moldovei față de Gazprom

Preşedintele Moldovagaz, Vadim Ceban, şi-a exprimat speranţa că problema auditării datoriei istorice faţă de Gazprom va fi rezolvată.

Ce spune Vadim Ceban despre datoria istorică a Moldovei față de GazpromFoto: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, el a afirmat acest lucru în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune RTR-Moldova, transmite Știri.md.

Ceban a amintit că, potrivit protocolului semnat cu Gazprom, era vorba de efectuarea unui audit al datoriei istorice şi de convenirea procedurii de rambursare a datoriei.

El şi-a exprimat speranţa că se va găsi o soluţie şi că Gazprom nu va rezilia contractul. 

Potrivit acestuia, compania "Moldovagaz" le-a prezentat principalilor acţionari - Gazprom şi Guvernul Republicii Moldova - un proiect de acord privind modalitatea de soluţionare a acestei probleme.

"Ne-am prezentat viziunea, am indicat cum să rambursăm datoria, am denumit sursele de finanţare a acestei datorii. Este clar că această decizie trebuie luată prin consens. 

Întrucât există un conflict de interese, acţionarii trebuie să voteze în unanimitate. Este clar că reprezentantul guvernului în Consiliul de supraveghere al "Moldovagaz" vrea să vadă rezultatele auditului. Şi reprezentanţii "Gazprom" insistă asupra recunoaşterii datoriei. Am propus mecanisme şi sperăm că se va găsi o soluţie", a subliniat Ceban.

El a menţionat că, potrivit "Gazprom", datoria se ridică la 709 milioane de dolari.

"Această datorie creşte, pentru că se aplică penalizări. Prin urmare, problema trebuie rezolvată. Cât despre alte datorii, plătim regulat, nu există datorii curente. 

Exceptând, desigur, datoria regiunii transnistrene, care este de aproape 8 miliarde de dolari. Această datorie se contabilizează separat, cu acordul tuturor părţilor", a spus şeful "Moldovagaz".

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării