afisha Logo
main logo
main logo
4660

Ce se întâmplă cu rețeaua de benzinării Lukoil-Moldova? Explicația companiei

ICS Lukoil-Moldova a confirmat că, la moment, este imposibilă achitarea cu cardurile în rețeaua sa de benzinării și că pot fi efectuate doar plăți în numerar. Compania a declarat pentru TVR Moldova că aceasta este doar „o problemă tehnică” ce va fi soluționată în curând.

Ce se întâmplă cu rețeaua de benzinării Lukoil-Moldova? Explicația companieiFoto: tvrmoldova.md

Ministerul Energiei a anunțat recent că stațiile de alimentare cu combustibili de pe teritoriul Republicii Moldova urmează să fie preluate de fondul de investiții american Carlyle Group, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Acționarul va trebui să solicite aprobarea investițiilor din partea Consiliului de aprobare a investițiilor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova.

Toate problemele companiei au pornit după ce Lukoil a fost inclusă pe lista de entități a SUA în octombrie 2025 ca răspuns la progresul lent al negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. 

Această mișcare a forțat gigantul petrolier rus să își vândă activele din străinătate. 

În conformitate cu sancțiunile americane, Lukoil are termen-limită până pe 28 februarie 2026 pentru a-și vinde activele din străinătate.

tvrmoldova.md
Publicitatea ta poate fi aici