Ce riscă Țuțu dacă nu se va prezenta la ședința de judecată
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a confirmat că Constantin Țuțu se află pe teritoriul Republicii Elene.

Întrebată de jurnaliști, ministra a menționat că acesta și-a schimbat biletul de călătorie și a refuzat să dea o dată concretă, transmite Știri.md.
„Încă sunt schimbări în datele biletelor”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Ministra Justiției a mai spus că, în cazul în care Țuțu nu se va prezenta la ședința de judecată, procurorul va decide dacă va întocmi un demers în privința unei anumite măsuri.
„Și legislația prevede posibilitatea condamnării în absență în anumite condiții. Procurorul și judecătorul vor decide cum să deruleze mai departe procesul”, a conchis ministra Justiției.
Inițial, Constantin Țuțu planifica să revină pe 4 septembrie, la 09:30, dar și-ar fi reprogramat cursa aeriană pentru ziua de duminică, 7 septembrie. Nici atunci nu a aterizat în Moldova.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a explicat că în privința lui Țuțu nu există hotărâri privind darea în căutare, sentințe de condamnare sau măsuri preventive sub formă de arest. Astfel, în lipsa unei cereri oficiale de extrădare, la expirarea termenului de 40 de zile de la reținere, Constantin Țuțu a fost eliberat de autoritățile elene.
Menționăm că fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost reținut de către autoritățile grecești pe aeroportul din Atena, pe 22 iulie curent, alături de oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Constantin Țuțu este judecat pentru îmbogățire ilicită, proces în care pledează nevinovat. Constantin Țuțu a fost pus sub învinuire după ce procurorii au constatat că, în perioada 2014-2018, în timp ce exercita mandatul de deputat, ar fi devenit proprietarul mai multor bunuri, imobile și automobile de lux, valoarea cărora depășește substanțial veniturile declarate.
În paralel, Țuțu mai are un dosar în judecată. În aprilie 2023, ANI a constatat o avere nejustificată de peste patru milioane de lei. Țuțu nu a oferit explicații inspectorului de integritate, iar ANI a solicitat instituțiilor competente confiscarea averii nejustificate. Pentru a scăpa de executorii judecătorești, fostul deputat PDM a contestat actul Autorității Naționale de Integritate la Curtea de Apel Chișinău.