Ce păreri au chișinăuienii despre orașul Bălți, Capitala de nord a țării
Aproape 100.000 de oameni trăiesc în municipiul Bălți, considerat cel mai important centru urban din nordul Republicii Moldova. NordNews a mers pe străzile Chișinăului și i-a întrebat pe locuitori ce știu despre Bălți și ce părere au despre orașul numit în popor „Capitala de nord”.

„- La Bălți ați fost vreodată?, a întrebat jurnalistul, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.
- La Bălți?! a spus un trecător.
- Ce cunoașteți despre Bălți?
- Nu știu. Nu-mi place Bălțiul deloc.
- De ce?
- Numai „rusaraie” (n.r. - ruși) acolo. Iată de ce.”
„- Acolo este monumentul lui Ștefan cel Mare. Este teatru, a menționat un trecător.
- Oamenii de la Bălți cum vi s-au părut?, a întrebat jurnalistul.
- Normal, dar, în mare parte, mai mult rusificați. Totodată, a avut o influență mare în politică, care a fost pe timpul Uniunii Sovietice, de a dezrădăcina complet națiunea română.”
„Pe timpuri i se spunea „Capitala de nord”. Acolo era institutul, teatru în limba română. Este un oraș frumos, al doilea după mărime în republică. Era, pe timpuri, foarte românesc.”
„Pentru mine, Bălțiul este un oraș în dificultate, ceea ce ține de administrare, de reconstruire. Am mers spre partea nordului și am trecut prin centru. Să nu fie spus cu supărare, dar am avut alte așteptări. Drumurile sunt foarte deteriorate, străzile sunt murdare, adică orașul nu are o față pe așteptările locuitorilor.”
„Să fie Capitala de nord? Nu trage. Noi suntem o țară mică, avem o capitală și o altă capitală, pentru această țară mică și frumoasă, cu oameni buni… Este suficient municipiul Chișinău”, au spus oamenii.