main logo
663

CCM s-a expus asupra termenului de contestare a actelor emise de către executorul judecătoresc

Curtea Constituțională a declarat ieri neconstituționale două prevederi din Codul de executare, care permiteau contestarea actelor executorului judecătoresc de la emiterea lor, nu de la comunicarea efectivă.

CCM s-a expus la contestarea actelor emise de executorul judecătoresc

Înaltul for a decis că termenul pentru contestarea actelor emise de către executorul judecătoresc trebuie calculat de la data comunicării, nu de la data emiterii lor, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Magistrații au specificat că dreptul de a formula o contestație nu poate fi exercitat în mod efectiv decât de la data la care persoanei i se aduce la cunoștință actul contestat. 

În caz contrar, el riscă să devină unul teoretic și iluzoriu. De vreme ce statul garantează un drept, acesta trebuie să creeze premisele realizării acestuia.

Curtea a mai reținut că contestarea actelor emise în procedura de executare este reglementată în mod divergent de mai multe prevederi ale aceluiași act normativ. 

Această incoerență normativă creează insecuritate juridică pentru destinatarii legii. Astfel, Curtea a constatat că, în situația în care persoana a luat cunoștință de actele executorului doar după șase luni de la emiterea lor, ea se va afla în imposibilitatea răspunderii în termen (șase luni de la emitere). 

Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării