CC: Legea prin care SIS trece sub control parlamentar, neconstituțională
Legea din 3 decembrie, prin care Serviciul de Informații și Securitate a trecut din subordinea președintelui țării în subordinea Parlamentului, a fost declarată neconstituțională.
Curtea s-a pronunțat astăzi, 27 aprilie, sesizată fiind de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Deputatul Sergiu Litvinenco preciza în sesizare sa că excluderea competenței președintelui Republicii Moldova de a coordona activitatea Serviciului de Informații și Securitate nu a fost justificată în nota de argumentare.
De asemenea, repoziționarea Serviciului în sistemul național de securitate îi afectează grav independența și libertatea de a acționa în limitele competențelor instituționale.
Autorul sesizării mai menționa că legea contestată generează riscul re-subordonării pe criterii politice a SIS și afectează grav suveranitatea și puterea de stat, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, democrația și pluralismul politic, separația și colaborarea puterilor, precum și securitatea economică sau financiară a statului.
Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Legea prin care Serviciul de Informații și Securitate a trecut din subordinea președintelui țării în subordinea Parlamentului a fost votată pe 3 decembrie 2020, de către deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Platforma Pentru Moldova, din care fac parte și deputații Partidului Șor, fără discuții, într-o atmosferă de dezordine și altercații.
La acea ședință, opoziția a blocat tribuna centrală, dar și microfonul vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea, care prezida ședința.