main logo
342

Cazurile de arest preventiv au crescut cu 3% în acest an

Numărul cazurilor de aplicare a arestului preventiv a crescut cu peste trei procente în prima jumătate a anului, ajungând la 1176, adică cu 38 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cazurile de arest preventiv au crescut cu 3% în acest anFoto: antena3.ro

Ministerul Justiţiei vrea să diminueze această tendinţă şi să propună metode alternative arestului preventiv. În acest sens, ei au apelat la colegii din Franţa, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Șeful Biroului de executare a sentințelor și grațierilor din cadrul Ministerului francez al Justiției, Laetitia Constantini, a efectuat o vizită în ţara noastră, la finalul căreia a recomandat ca judecătorii din Moldova să găsească soluţii legale pentru a evita cât mai mult plasarea în arest preventiv a suspecţilor.

Totodată, oficialul francez propune modificarea legislaţiei, asta deşi chiar anul trecut a fost adoptată o lege prin care această măsură nu poate fi aplicată dacă inculpatul și-a recunoscut vina, dacă infracțiunea a fost comisă fără constrângeri fizice sau psihice, dacă fapta nu s-a soldat cu deces şi dacă aceasta nu a fost săvârșită de un grup criminal organizat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării