main logo
8278

Cazul morții proprietarului „La Sarkis”: La ce etapă se află ancheta

Pe 21 februarie, în curtea propriei case din Chișinău, a murit omul de afaceri Roman Zakarian. Proprietarul restaurantului „La Sarkis” a decedat în urma unei răni produse cu o armă de foc în zona pieptului.

Cazul morții proprietarului „La Sarkis”: La ce etapă se află anchetaColaj: omniapres.md

La cinci luni de la tragicul incident, publicația Omniapres a solicitat Procuraturii Generale informații privind concluziile anchetei în cazul morții proprietarului restaurantului „La Sarkis”, transmite Știri.md cu referire la omniapres.md.

Jurnaliștii au mai întrebat dacă s-a confirmat versiunea inițială potrivit căreia decesul ar fi survenit în urma manipulării neglijente a armei. Cu toate acestea, procurorii încă nu au oferit un răspuns definitiv.

„Investigațiile în cadrul procesului penal sunt în continuare în derulare. La moment, organul de urmărire penală este în așteptarea concluziilor rapoartelor de expertiză. Ca urmare a constatărilor specialiștilor, va putea fi adoptată o soluție pe caz”, se arată în răspunsul oficial al Serviciului de presă al Procuraturii Generale.

Deși au fost întrebați, anchetatorii nu au dezvăluit motivele pentru care efectuarea expertizei durează atât de mult.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării