main logo
15519

Cazul fetei dispărute din Orhei: Poliția a identificat un nou martor

Inspectoratul General al Poliției a venit cu noi detalii privind cazul dispariției fetei de 19 ani din Orhei. Mai exact, oamenii legii au stabilit că înainte ca principalul suspect să fie reținut, mașina acestuia a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, iar alături avea o tânără, care poate fi martor important pe acest caz.

Cazul fetei dispărute din Orhei: Poliția a identificat un nou martorColaj: Știri.md

Astfel, potrivit oamenilor legii, tânăra a fost identificată, iar la moment este audiată de polițiști pentru a stabili dacă aceasta are vreo legătură cu dispariția fetei din Orhei, transmite Știri.md.

De menționat că anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, care a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.

În dimineața zilei de 20 aprilie, oamenii legii au anunțat că s-au mobilizat la Chițcanii Vechi, raionul Telenești în căutarea tinerei de 19 ani care a dispărut.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării