point Logo
main logo
main logo
9663

Cazul educatoarei decedate: Doina Gherman cere demisia lui Dumitru Vartic

Vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, a solicitat demisia lui Dumitru Vartic din funcțiile politice și de demnitate publică, atât din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, cât și din partea Consiliului Raional Hâncești.

Cazul educatoarei decedate: Doina Gherman cere demisia lui Dumitru VarticImagine simbol

Reacția vine în legătură cu moartea Ludmilei Vartic, educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hâncești și soția vicepreședintelui Consiliului Raional Hâncești, Dumitru Vartic, transmite Știri.md.

„Tragedia femeii și a mamei din Hâncești ne îndurerează pe toți. Este cutremurător că detaliile și acuzațiile apar prea târziu pentru a ajuta sau a salva o viață. Este cutremurător și faptul că în Moldova încă se produc asemenea tragedii – când comunitatea nu reușește să acorde ajutorul vital la timp”, a scris Doina Gherman pe rețelele sociale.

Vicepreședintele Parlamentului a mai anunțat că acum acest caz este în atenția tuturor instituțiilor responsabile.

„Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și în Familie ANPCV Republica Moldova a transmis solicitări oficiale către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova – inclusiv Agenția Teritorială de Asistență Socială Sud-Vest, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Primăria Municipiului Hâncești și Preturile sectoarelor Botanica și Râșcani din municipiul Chișinău, pentru a clarifica toate circumstanțele acestui caz și modul în care au intervenit instituțiile responsabile”, a menționat Gherman.

Totodată, oficialul a condamnat ferm orice formă de violență împotriva femeilor și fetelor și a anunțat că va urmări cu maximă atenție ca toate detaliile acestui caz să fie elucidate, deciziile să fie luate în baza faptelor stabilite, iar cei responsabili să răspundă cu celeritate în fața legii.

Menționăm că, anterior, în spațiul public au apărut informații preliminare potrivit cărora femeia ar fi fost victimă a violenței.

Potrivit informațiilor confirmate de Poliție pentru ZDG, educatoarea a murit după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău. Cazul este examinat de polițiștii din sectorul Râșcani al Capitalei, care urmează să stabilească toate circumstanțele tragediei.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici