Câți oameni au participat la evenimentele organizate de Hramul orașului Chișinău
Peste 200.000 de oameni au participat la evenimentele organizate de Primăria Capitalei atât în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), cât și în alte locații din municipiu, unde autoritățile au desfășurat activități cultural-artistice dedicate Hramului orașului.
Datele au fost prezentate de primarul Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale din 15 octombrie, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
„Pentru a doua oară consecutiv am văzut cifre impresionante în Piață, după ce la „Youth Fest” au fost peste 100.000 de oameni”, a conchis edilul.
În cadrul aceleiași ședințe, Ion Ceban a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea și buna desfășurare a Hramului orașului, inclusiv partenerilor și sponsorilor.
În acest an, Capitala a reunit locuitorii și vizitatorii săi în două zile pline de activități care au reflectat bogăția culturală și diversitatea orașului. Atmosfera festivă a cuprins fiecare colț, oferind tuturor ocazia de a se reconecta cu tradițiile și de a celebra spiritul autentic al Chișinăului.
Pe lângă concertele spectaculoase, programul a inclus târguri, expoziții, activități culturale și de divertisment.