main logo
29755

Câți locuitori din regiunea transnistreană sunt cetățeni ai R. Moldova

În Registrul de stat al populației, la 30 iunie, erau la evidență 369.183 de locuitori domiciliați în regiunea transnistreană.

Câți locuitori din regiunea transnistreană sunt cetățeni ai R. MoldovaFoto: Imagine simbol

Dintre aceștia, 360.215 dețin cetățenia Republicii Moldova, 339.377 posedă pașapoarte ale cetățeanului Republicii Moldova, iar 303.708 au buletine de identitate, transmite Știri.md.

„Grație amendamentelor operate la cadrul normativ privind simplificarea procedurii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, în perioada 19 aprilie 2018 – 30 iunie 2024, în condițiile noilor prevederi legale, 39.176 de persoane au fost recunoscute cetățeni ai Republicii Moldova, dintre care 26.350 (67%) sunt locuitori din regiunea transnistreană care au obținut și acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova”, comunică Biroul politici de reintegrare.

Pe parcursul anului 2023, numărul locuitorilor din stânga Nistrului și municipiul Bender care au obținut acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova a constituit 2.365. În primele șase luni ale anului 2024, numărul acestora a fost de 1.909 beneficiari.

„O dinamică constantă se menține în procesul de documentare cu acte de model național a străinilor din regiunea transnistreană. În primul semestru al anului 2024 au fost luate la evidență 8.968 de persoane, dintre care 4.101 sunt titulari ai permiselor de ședere permanentă, 1.732 cu permise de ședere provizorie, 1.247 dețin buletin de identitate pentru apatrizi, cinci buletine de identitate pentru refugiați și 12 buletine de identitate pentru beneficiarii de protecție umanitară”, mai informează Biroul.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării