Cât costă repatrierea unui moldovean decedat peste hotare
Migrația a modificat nu doar geografia muncii moldovenilor, ci și modul în care familiile se confruntă cu pierderea celor dragi. În perioada 2020–2025, peste 1.600 de cetățeni ai Republicii Moldova au decedat în afara țării, iar repatrierea acestora a devenit o procedură frecventă pentru autorități și o povară financiară pentru rude.
Foto: moldova1.mdDatele Ministerului Afacerilor Externe, furnizate Companiei „Teleradio-Moldova”, arată că, între 1 ianuarie 2020 și 30 noiembrie 2025, misiunile diplomatice și oficiile consulare au eliberat aproximativ 1.600 de pașapoarte mortuare, documente necesare pentru transportul în țară al corpurilor neînsuflețite sau al urnelor cu cenușă, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Cele mai multe repatrieri au avut loc din state cu comunități numeroase de moldoveni. Italia conduce clasamentul, cu 811 cazuri, urmată de Franța (144), Turcia (97), Cehia (95), România (64) și Federația Rusă (45). În Statele Unite au fost eliberate 40 de pașapoarte mortuare, iar în țări cu comunități mai mici au fost înregistrate cazuri izolate, precum Japonia (două cazuri) sau India și China (câte un caz).
Ministerul Afacerilor Externe precizează că atribuțiile ambasadelor și consulatelor sunt strict de natură consulară și nu includ acoperirea costurilor de repatriere. Asistența oferită se limitează la înregistrarea decesului, eliberarea gratuită a certificatelor de deces și a pașapoartelor mortuare, precum și informarea familiilor privind procedurile legale din statul în care a survenit decesul. Cheltuielile sunt suportate, de regulă, de familii sau, în anumite situații, de angajatori.
Transportul corpurilor neînsuflețite sau al urnelor cu cenușă peste frontieră se realizează în baza Acordului de la Strasbourg din 1973, ratificat de Republica Moldova. La intrarea în țară sunt necesare documentele de deces, actele de transport și, după caz, alte avize, iar pentru scoaterea din Republica Moldova este obligatoriu permisul mortuar eliberat de Ministerul Sănătății.
Costurile repatrierii variază în funcție de distanță și tipul transportului: între 400 și 1.500 de euro din România, aproximativ 3.000 de euro din Italia, 3.000–4.000 de euro din Franța și până la 15.600 de euro din Statele Unite. Din India, cheltuielile pot ajunge la circa 5.370 de euro, iar din Japonia pornesc de la 6.000 de euro.
Republica Moldova se numără printre statele europene cu cele mai ridicate niveluri de migrație a forței de muncă. Potrivit datelor oficiale, aproximativ un milion de cetățeni muncesc în prezent peste hotare, majoritatea în țări ale Uniunii Europene.