Casa unui deputat PAS, vandalizată: Nu permitem să fim intimidați de mafioți
Deputatul PAS Larisa Novac ar fi în pericol după ce, noaptea trecută, mai multe persoane necunoscute ar fi stropit curtea casei sale cu vopsea neagră.
Într-o postare pe rețelele sociale, Larisa Novac a scris că persoanele necunoscute au intrat în curte și au stropit pavajul cu vopsea neagră, astfel încercând să o intimideze, transmite Știri.md.
„În această noapte, acasă, la Florești, pavajul din curte a fost stropit de răufăcători cu vopsea neagră. Uitați-vă ce fac ei - după ce le-am deconspirat schemele de corupție electorală, ei ne amenință familiile, casele. Ei vor să ne sperie intrând noaptea în curțile noastre. Ei atacă ce avem mai sfânt - casa și familia. Oameni buni, haideți să ne apărăm cu toții. Noi nu ne temem de apucăturile lor mafiote”, a scris deputatul.
Totodată, Larisa Novac a menționat că a sesizat Poliția și este sigură că răufăcătorii vor fi găsiți și pedepsiți.
„Haideți să ne mobilizăm și să nu permitem ca banii murdari, cumpărarea de voturi și intimidările să ne oprească din drum. Noi știm unde mergem, iar calea noastră e dreaptă și în interesul tuturor moldovenilor”, a menționat Larisa Novac.