Cartelele SIM, vândute doar cu buletinul: Proiectul se află la etapa de aprobare
Cartelele SIM ar putea fi comercializate în curând doar în baza buletinului de identitate. Măsura este prevăzută într-un proiect de decizie aflat în etapa de aprobare și vine pe fondul creșterii infracțiunilor online.
Foto: agora.mdȘeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea că există un consens larg pentru adoptarea mecanismului și că acesta ar putea fi aprobat în scurt timp, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
Inițiativa a fost propusă de Ministerul Afacerilor Interne încă din 2022, însă a revenit în atenție în 2024. Potrivit șefului IGP, proiectul se află în prezent la etapa finală de aprobare.
Autoritățile susțin că înregistrarea obligatorie a cartelelor SIM va spori securitatea cetățenilor, întrucât fiecare număr de telefon mobil va putea fi identificat mai ușor. Decizia vine după ce tot mai multe persoane au devenit victime ale escrocheriilor, inclusiv în perioada electorală, când sute de cartele au fost activate într-un interval scurt de timp.
Viorel Cernăuțeanu a precizat că nu au existat divergențe politice pe marginea inițiativei, însă la început au fost rezerve din partea operatorilor economici. În prezent, spune el, s-a ajuns la un consens, iar proiectul ar putea fi aprobat în perioada următoare.