Care este cea mai bună apă de izvor din Soroca? Opinia unui medic igienist
Deși majoritatea locuitorilor din Soroca au acces la apă la robinet, unii continuă să prefere apa de izvor, chiar și atunci când nu există probleme în rețeaua de alimentare. Unii aleg izvoarele din apropierea locuinței, în timp ce alții merg până la Bechir sau Bujorăuca, convinși că acolo apa este de o calitate mai bună.
Foto: Observatorul.mdMedicul igienist Ion Coșman, de la Centrul de Sănătate Publică, instituție care a analizat apa de la izvoarele din oraș a menționat că lucrurile stau diferit, transmite Știri.md cu referire la observatorul.md.
Potrivit specialistului, apa de la Bujorăuca, inclusiv cea de la izvorul din apropierea fostului Spital de boli infecțioase, conține un nivel ridicat de nitrați, iar la izvorul din Bechir au fost depistate concentrații sporite de săruri.
„Apa din apropierea fostului spital de boli infecțioase nu prea corespunde, conține mulți nitrați. La podul Bechir, cum spunem noi, apa corespunde aproape din toate punctele de vedere în afară de săruri”, a declarat expertul.
Printre cele mai bune rezultate, susține Ion Coșman, au fost înregistrate la izvoarele din Soroca Nouă.