Carantină în Moldova: Cum un tată își protejează fiul revenit din Anglia
”Practic, statul este cel care infectează populația cu virus”. Este declarația unui tată, care a fost nevoit să închirieze un apartament, pentru a-și ține fiul în carantină.

Într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, Ion Garștea menționează că este tatăl unui student care a revenit din Marea Britanie cu o cursă charter, transmite Știri.md.
Așa cum fiul lui s-a întors dintr-o zonă afectată de Covid- 19, bărbatul a contactat reprezentanții ANSP și ai Ministerului Sănătății pentru a afla cum urmează să se protejeze de posibila răspândire a virusului. I s-a comunicat că fiul său trebuie să stea în carantină, la domiciliu, alături de ceilalți membri ai familiei, pentru o perioadă de 14 zile.
”Am sunat la ANSP. Mi s-a spus: aduceți copilul acasă, îl plasați într-o cameră și îl lăsați acolo. Pai, eu mâine plec la muncă, eu, soția, ce facem mai departe?”. Nu-i nimic strașnic, lăsați-l în cameră”. Asta e carantină în Republica Moldova. Dacă, Doamne ferește, e infectat el, mă infectez eu și eu infectez încă 100 de persoane. Ce facem mai departe? Am sunat la Ministerul Sănătății, aceeași istorie. Oameni buni, pentru ce e carantină?”, a declarat Ion Garștea.
Pentru siguranța familiei sale, dar și a celor din jur, bărbatul a închiriat un apartament, unde feciorul său va locui timp de două săptămâni.
După suspendarea tuturor curselor aeriene regulate, Guvernul R. Moldova a autorizat mai multe curse charter pentru a permite evacuarea cetățenilor săi din zonele afectate de Covid- 19. Cetățenii reveniți în țară, semnează la Aeroport, pe proprie răspundere, că vor respecta regimul de carantină de 14 zile.
Potrivit ZdG, în țările UE, carantina se instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome, dar care se întorc din zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus (COVID-19). Carantina durează 14 zile și este organizată în spații special amenajate, puse la dispoziție de autoritățile publice.