main logo
1619

Carabinierii moldoveni din Kosovo participă la instruiri internaționale

Instruirile internaționale continuă pentru carabinierii moldoveni aflați în misiune în Kosovo. Recent, aceștia au participat la o instruire alături de colegii din Italia și Cehia.

Carabinierii moldoveni din Kosovo participă la instruiri internaționaleFoto: telegram/IGC

Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), sesiunea de instruire, cunoscută sub numele de Heli Training (instruiri cu elicopterul), a avut ca obiectiv principal perfecționarea abilităților necesare pentru transportarea de urgență a efectivului echipat CRC, transmite Știri.md.

Astfel, participanții au învățat tehnici avansate și proceduri de operare care asigură eficiență maximă și siguranță în intervențiile aeriene de urgență.

„Această formare internațională subliniază angajamentul nostru continuu față de excelență și cooperare internațională, fiind esențială pentru îmbunătățirea pregătirii și răspunsului echipei noastre în situații de criză. Suntem mândri de progresele realizate și de colaborarea strânsă cu partenerii noștri internaționali, care contribuie la întărirea securității și eficienței misiunilor noastre”, a notat IGC într-un comunicat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării