Cântărețul Mihai Ciobanu a împlinit 70 de ani
Cunoscutul cântăreţ de muzică populară Mihai Ciobanu, Artist al Poporului, deţinător al „Ordinului Republicii”, și-a sărbătorit duminică cea de-a 70-a aniversare.
Poetul Vasile Romanciuc, care a colaborat decenii la rând cu interpretul, sublinia într-un eseu că „lină, blândă, mângâietoare, vocea lui Mihai Ciobanu este, în același timp, profundă şi convingătoare: ea ne adună într-un suflet, într-o credință, într-o iubire. Cântecele lui Mihai Ciobanu sunt înalte lecții de omenie şi bunătate, înțelepciune şi frumos, de lumină și speranță. Culese de prin toate satele noastre, melodiile lui Mihai Ciobanu, mai vesele ori mai triste, alcătuiesc o adevărată antologie a simțirii basarabene”, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.
În context, maestrul Nicolae Botgros a afirmat că Mihai Ciobanu este „un artist adevărat, el nu aleargă după glorie şi nu-și irosește timpul pentru a-și face o popularitate ieftină”.
Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953, în satul Bujor, raionul Hânceşti. În 1978 a absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, iar în 1985 - Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (în prezent - Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău.
De-a lungul carierei sale a înregistrat peste 300 de piese, una dintre cele mai cunoscute fiind „Casa părintească nu se vinde”, pe versurile poetului Grigore Vieru. A fost solist al orchestrelor de muzică „Mioriţa”, „Veselia”, „Mugurel” şi „Folclor” şi al orchestrei fraţilor Advahov. Din 2012 este artist liber-profesionist. Concomitent colaborează cu orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros, cu orchestra Ansamblului „Joc”, cu orchestra „Mugurel” (dirijor - Ion Dascăl), cu orchestra prezidențială condusă de Nicolae Babin, cu orchestra „Doina Armatei” dirijată de Marin Bunea ș.a.
Începând cu anul 1990, efectuează numeroase turnee în țară, dar și peste Prut, în România. În turnee a cântat acompaniat de orchestrele „Doina Vrancei” din Focșani, „Rapsozii Botoșanilor”, „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Trandafir de la Moldova” din Huși. În anii 1993 și 2005 este invitat cu un recital la Festivalul Internațional „Maria Tănase” de la Craiova. În 2005, Mihai Ciobanu înființează grupul vocal de bărbați „Basarabenii”. În același an, își lansează primul CD, cu primul volum „La Nistru, la mărgioară”, și tot de atunci își desfășoară activitatea în calitate de profesor de canto popular la Colegiul de muzică „Ștefan Neaga”.
În anul 1993 i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit”, iar în 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”. În 2007 este distins cu ordinul „Gloria Muncii”, iar în 2010 i se conferă titlul de Artist al Poporului. În anul 2013, Mihai Ciobanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”.