Cântă în subterană și visează la marile scene ale lumii: Povestea unui adolescent
La doar 14 ani, Sergiu Braga visează să ajungă pe marile scene ale lumii cu chitara în mâini. Până atunci, adolescentul își face auzită muzica într-un loc neobișnuit – pasajele subterane din oraș, unde reușește să atragă atenția și aprecierea trecătorilor.
Foto: tv8.mdDe aproximativ un an, după orele de la școală, Sergiu își ia chitara și merge să cânte în subterană. Tânărul spune că a învățat singur să cânte la instrumente muzicale. Pe lângă chitară, acesta mai știe să cânte la acordeon și pian, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
Ideea de a interpreta muzică în spațiile publice îl preocupa de mai mult timp, însă începutul nu a fost ușor.
„Vreo câteva zile până m-am deprins. Mă întrebam dacă să mă duc sau nu, iar când ajungeam acolo, nu mai voiam să plec”, povestește Sergiu.
Banii adunați din prestațiile sale i-au permis să își cumpere o chitară nouă, iar experiența l-a motivat să continue și să se dezvolte artistic. Adolescentul spune că o altă mare pasiune a sa este compoziția muzicală.
„Iau chitara și, din primele strofe care îmi vin în cap, încerc să compun cât mai mult”, spune el.
Potrivit lui Sergiu, oamenii reacționează pozitiv atunci când îl aud cântând, iar uneori chiar se opresc să participe la momentul artistic.
„A venit un domn și mi-a spus că dacă cânt bine, mă ia la canto. Eu am cântat niște acorduri, iar el a recitat o poezie”, își amintește adolescentul.
Sergiu este susținut de familie în drumul său artistic. Mama băiatului spune că, la început, i-a fost greu să accepte ideea că fiul ei cântă pe stradă, însă în timp a ajuns să fie mândră de ambiția și talentul lui.