main logo
3187

Când vor fi conducătorii auto testați narcologic, în stradă

În condițiile în care consumul de droguri atinge, de la an la an, recorduri noi, Ministerul Afacerilor Interne își propune să testeze șoferii nu doar la alcool dar și la droguri. Anterior, Guvernul a dat undă verde pentru folosirea Drugtestelor, dar mai este nevoie și de votul din Parlament pentru ca procedura să poată fi aplicată pe deplin.

Când vor fi conducătorii auto testați narcologic, în stradă

În acest moment, Inspectoratul General al Poliției deține zece aparate de testare narcologică, Drugtest 5000, care au fost donate de către Ambasada Germaniei în anul 2016, transmite Știri.md, cu referire la tv8.md. 

„Cu părere de rău, ele din 2015 nu au fost utilizate și ne dăm bine seama că acele omologări care sunt necesare pentru utilizarea unui astfel de aparat cumva au expirat. Dar de curând am inițiat toate procedurile pentru a fi omologate și standardizate și puse în aplicare de rând cu celelalte mijloace tehnice omologate în domeniu. Altfel, orice constatare cu acest mijloc, el da, este funcțional, poate să arate, dar atâta timp cât nu există certificatul de omologare, rezultatul va duce la nulitate în instanța de judecată, ceea ce nu ne dorim”, ne-a spus șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

Ministrul de Interne spune că va exista mai întâi o acțiune pilot, prin care se va testa nivelul de pregătire a agenților pentru a folosi corespunzător dispozitivele de testare.

Prin modificarea legislației, poliția vrea să consolideze siguranța traficului rutier prin prevenirea și combaterea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise, fiind planificate, circa 100 de milioane de lei pentru următorii trei ani.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării