main logo
504

Când va începe construcția noului penitenciar din municipiul Chișinău

În 2019 va începe construcția unui nou penitenciar al municipiului Chișinău, care va avea o capacitate de 1.536 de locuri.

Când va începe construcția noului penitenciar din municipiul Chișinău

Terenul pe care urmează a fi edificat penitenciarul se află în comuna Bubuieci, iar pentru construcția acestuia în bugetul de stat pentru 2019 au fost prevăzute aproape 160 milioane de lei, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Deși lucrările de proiectare a penitenciarului au început încă în 2016, construcția propriu-zisă a acestuia va începe în 2019, urmând ca penitenciarul să fie dat în exploatare la finele anului 2021.

Odată cu finalizarea cu întârziere a etapei de proiectare a penitenciarului, Ministerul Justiției urmează să inițieze o licitație de contractare a unor companii de construcție și de supraveghere a lucrărilor. Lucrările de proiectare au fost deja transmise Serviciului de stat pentru verificarea și expertizarea proiectelor și construcțiilor, iar verificarea va dura până la finele lunii decembrie curent. La începutul anului 2019 urmează deja să fie organizată licitația internațională pentru selectarea companiilor de construcție.

Construcția noului penitenciar este finanțată în proporție de 39 milioane de euro în baza unui împrumut acordat de CEB, 1 milion de euro oferit în calitate de grant și 12 milioane de euro – din contribuția Guvernului Republicii Moldova, astfel suma totală fiind de 52 milioane de euro.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării