main logo
883

Când va avea loc inaugurarea scărilor de granit din Parcul Valea Morilor

Scările de granit din Parcul „Valea Morilor” sunt gata reconstruite și vor fi inaugurate marți, 17 septembrie 2019, ora 12:00.

Când va avea loc inaugurarea scărilor de granit din Parcul Valea MorilorFoto: chisinau.md

Potrivit Primăriei Chișinău, reabilitarea scărilor de granit a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii euro) din partea Consiliului local al Sectorului 1, municipiul Bucureşti, România, transmite Știri.md. 

Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane lei, suplimentar, pentru o serie de lucrări aferente construcției.

Reconstrucția obiectivului a început în luna mai 2018 și a constat în reabilitarea fundației și a pereților de sprijin a celor 232 de trepte, amenajarea a 4 căi secundare de acces spre scară, precum și montarea corpurilor de iluminat pe bază de LED, de-a lungul construcției.

Recepția finală a lucrărilor, conform calendarului aprobat de cele două municipalități, a avut loc pe 31 iulie 2019.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării