Când jurnalismul de investigație devine țintă: Povestea unei amenzi de 15.000 de lei
Jurnaliștii Centrului de Investigații Jurnalistice reclamă posibile abateri de la prevederile legii, după ce la finalul anului trecut au fost sancționați cu o amendă de 15.000 de lei de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), pe motiv că ar fi încălcat legislația privind protecția datelor.
Imagine simbolReprezentanții redacției afirmă însă că decizia a fost luată fără ca ei să fie contactați sau invitați să-și prezinte punctul de vedere, transmite Știri.md cu referire la anticoruptie.md.
Sancțiunea a venit în urma unei plângeri depuse de Valeriu Ostalep, fost viceministru de Externe, vizat într-o investigație publicată de Anticoruptie.md. Materialul, intitulat „Armurierul pro-Kremlin”, îl prezenta pe Ostalep în contextul promovării unor mesaje favorabile Kremlinului și al unor presupuse legături cu afaceri din domeniul comerțului cu armament.
La scurt timp după apariția investigației, Ostalep a transmis redacției o cerere prealabilă de chemare în judecată. Ulterior, directoarea Centrului a publicat pe Facebook un mesaj ironic despre rapiditatea reacției fostului oficial, folosind drept imagine o secțiune din cererea primită pe e-mail. Datele personale – numărul de telefon și adresa electronică – au fost acoperite înainte de publicare, potrivit redacției.
Deși fostul viceministru de Externe este o persoană publică, prezentă frecvent în spațiul mediatic și activă pe Telegram, el a inițiat mai multe acțiuni împotriva jurnaliștilor. Pe lângă plângerea la CNPDCP, acesta a intentat două procese – unul pentru lezarea onoarei și demnității, altul pentru încălcarea dreptului la viață privată – și a sesizat de două ori Consiliul de Presă. Într-unul dintre dosare a solicitat despăgubiri de 66.000 de lei. Ambele procese au fost pierdute de reclamant, iar Consiliul de Presă nu i-a dat câștig de cauză.
În aceste condiții, aplicarea amenzii de către CNPDCP a fost percepută de redacție drept o măsură surprinzătoare. Jurnaliștii susțin că nu vor achita sancțiunea și au contestat-o în instanță, urmând ca judecătorii să se pronunțe în curând.
Reprezentanții Centrului consideră că este pentru prima dată când jurnaliști de investigație sunt amendați în astfel de circumstanțe, calificând situația drept un precedent periculos pentru libertatea presei.