main logo
1333

Când a început măcelul? Bătălia de la Tighina, prin ochii lui Ion Iovcev

Astăzi se împlinesc 33 de ani de la cele mai sângeroase lupte ale războiului de pe Nistru din 1992 – bătălia de la Tighina. Evenimentul este comemorat la Varnița, acolo unde, între 19 și 22 iunie, trupele moldovenești au rezistat eroic în fața atacurilor separatiștilor transnistreni, susținuți de Armata a 14-a rusă. Printre martorii acelor zile se numără și Ion Iovcev, fostul director al singurului liceu cu predare în limba română din Tiraspol.

Când a început măcelul? Bătălia de la Tighina, prin ochii lui Ion IovcevColaj: Știri.md

Fostul directorul singurei instituții cu predare în limba română din Tiraspol, Ion Iovcev, își amintește cum a auzit primele bubuituri, puternice, în atacurile lansate de Armata a 14-a - secția de Poliție din orașul Tighina fusese bombardată, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.

„Ziua de 19 iunie o voi ține minte toată viața. Ajunsesem cu fiica și nepotul meu în stația de autobuz din Tighina. Șoferul refuza să meargă mai departe, spunea că nu vrea să aibă de-a face cu nebunii. Câteva ore mai târziu, locul acela devenea scenă de război…”, își amintește Ion Iovcev.

În acea dimineață, el a reușit să ajungă la școală, dar imediat au început bubuiturile și sirenele: „Copiii se speriaseră. Apoi, noaptea, am dormit în beciuri. Tighina era sub asediu.”

La acea vreme, Republica Moldova nu avea încă o armată organizată, însă în sprijinul Poliției din Tighina au venit trupele „Fulger” și alte forțe de ordine din dreapta Nistrului. Orașul fusese aproape eliberat, când Armata a 14-a rusă, condusă de generalul Alexandr Lebed, a intervenit deschis de partea separatiștilor.

„Orașul era invadat de cazaci înarmați, tancuri, paramilitari. Din difuzoare răsuna propaganda care ne numea fasciști româno-moldoveni. Lumea fugea spre Ucraina, iar spre Chișinău nu mai puteai trece – frontul era acolo. Era război adevărat”, mai povestește Ion Iovcev.

Știri.md amintește că astăzi, 19 iunie 2025, se împlinesc 33 de ani de la declanșarea luptelor de la Tighina (Bender) – cele mai violente confruntări armate din timpul războiului de pe Nistru din 1992. Bătăliile dintre trupele moldovenești și forțele separatiste transnistrene, sprijinite de Armata a 14-a a Federației Ruse, au marcat un punct de cotitură în conflictul armat care a afectat grav integritatea și securitatea R. Moldova.

Citește și: Victimele războiului de pe Nistru au fost comemorate în Parlament

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării