Campania de reciclare a medicamentelor, desfășurată în 5 farmacii
De azi înainte, persoanele care au în casă medicamente cu termen de valabilitate expirat sau pe care, din anumite motive, nu le mai folosesc, le pot recicla.

O rețea de farmacii a lansat o campanie de reciclare a medicamentelor, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
Deoarece majoritatea produselor farmaceutice sunt sintetice, odată aruncate la gunoi sau în sistemul de canalizare, acestea pot deveni periculoase și toxice atât pentru mediu, cât și pentru oameni, deoarece sunt asimilate de plante ori ajung în apa, pe care mai apoi o consumăm.
Cei care au inițiat proiectul spun că procedură de reciclare a produselor farmaceutice este folosită pe larg în țările Uniunii Europene. La noi, însă, până acum, singura modalitate de nimicire a medicamentelor era cimentarea. Chiar și așa, exista o problemă, deoarece țara noastră nu avea un centru de colectare și sortare a acestora. De acum încolo, însă, oamenii vor putea veni la farmacie cu pachetul de medicamente expirate sau de care nu mai au nevoie, iar acolo, ele vor fi stocate și reciclate.