main logo
302

Campania Copil şcolarizat - copil protejat: 300 de mii de lei colectați

300 de mii de lei au fost deja colectaţi în cadrul Campaniei „Copil şcolarizat - copil protejat”, iniţiată de către Inspectoratul General al Poliţiei (IGP).

Campania Copil şcolarizat - copil protejat: 300 de mii de lei colectați

Sâmbătă, poliţiştii vor merge la 1.900 de copii cu risc de abandon şcolar, din toate raioanele republicii, pentru a le înmâna haine şi rechizite, transmite Știri.md cu referire la trm.md.

În urma studiilor efectuate de Poliţia Naţională, s-a constatat că abandonul şcolar este una din principalele cauze ale criminalităţii juvenile.

„Şcolarizând aceşti copii îi putem proteja de pericolele străzii, pentru a nu fi implicaţi în infracţiuni. Pe data de 18 august, toţi copiii cu risc de abandon şcolar vor fi invitați la inspectoratele de poliţie raionale, unde vor primi donaţiile pe care le-am colectat”, a menționat șeful adjunct al IGP, Gherghe Cavcaliuc.

„Toate hăinuţele care sunt colectate de la colegii noştri, de la partenerii campaniei vor fi sortate. Până la ziua de ieri, împreună cu membrele asociaţiei, am sortat 300 de colete, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. 

Totodată, 159 de ghiozdane sunt deja pregătite cu toate rechizitele şcolare necesare”, a spus reprezentanta Asociații femeilor din Poliție, Svetlana Țurcanu.

„Noi am instalat boxe pentru donaţii în incinta Inspectoratului de Poliţie, am apelat la mai mulţi agenţi economici, ca să ne ajute atât financiar, cât şi material, pentru că sunt 1900 de copii şi nu este uşor să-i îmbraci și să îi asiguri cu toate cele necesare pentru şcolarizare. S-au colectat circa 300.000 de lei”, a specificat președinta Asociației Obștești „Bunicii Grijulii”, Galina Cotorobai.

Poliţiştii au pregătit şi un filmuleţ cu caracter educativ pe care îl vor prezenta copiilor şi părinţilor. Totuşi, campania va avea continuitate şi după această dată. 

Preoţii, bunicii grijulii şi inspectorii locali îi vor însoţi pe copii la careurile şcolare, şi se vor îngriji ca aceştia să se integreze în colectivele lor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării