Calvarul deportărilor staliniste, în amintirile unei femei: Mulți mureau
A trecut prin cele mai groaznice momente ale istoriei, a fost martoră a ororilor și represiunilor din perioada stalinistă, dar a supraviețuit și a revenit acasă, chiar și de la capătul pământului. Taisia Simionova este una dintre zecile de mii de moldoveni ridicați cu forța în iunie 1941 și trimiși în Siberia și Kazahstan. După ani grei de calvar, în condiții greu de imaginat, a pășit din nou pe pământul străbunilor și s-a stabilit în satul Revaca, Sângera, unde trăiește deja de jumătate de veac.
Foto: Moldova1.mdLa 84 de ani de la prima operațiune militară de deportare care s-a desfășurat în Basarabia, Taisia Simionova își amintește cum, împreună cu părinții ei și ceilalți șașe frați și surori mai mari, au fost treziți la ora 02:00, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Li s-a spus că vor fi duși la Pârlița, iar la scurt timp se vor întoarce, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.
„Pe bărbați i-au luat mai întâi. Mama răcnea: „Măi Emiluță, eu ce să fac cu șapte copii? Unde îl duceți?”. Era un bocet și un răcnet acolo de Doamne ferește. Tata doar asta a zis: „Ai grijă de copii, că eu o să vin”. El a fost ca un fel de politic și pe el l-au condamnat la nouă ani la „sever”. Pe ei i-au despărțit. Pe noi și pe alte femei ne-au dus în Kazahstan, iar pe ei la „sever”, încolo. Acolo a murit, nici măcar nu am văzut ce tată am avut”, își amintește Taisia Simionova.
Împreună cu alți moldoveni, au fost urcați în vagoane și au mers timp de două săptămâni. Mulți, însă, nu au supraviețuit în „infernul pe roți”.
„Le dădeau să mănânce „kifal” (pește sărat - n.r.), dar apă nu era. Mulți mureau în vagon. Când mergea trenul, morții erau luați și aruncați de miliție. Doi miliționeri stăteau la ușă la fiecare vagon”, își mai amintește ea.
Familia Taisiei a fost lăsată într-o pădure, împreună cu alte 50 de familii, doar femei și copii. Taisia povestește că au avut mare noroc de o familie de kazahi, care i-au primit gospodărie. Mama ei a muncit mult timp pentru acea familie, iar în schimb primeau puțină mâncare și un loc de dormit într-un grajd.
„A luat fetele cele mai mari, s-au dus cu căruța și au adus două căruțe de paie. Mama a scos bălegarul din grajd, a strâns tot și a așternut paiele celea. Două covoare, două plapume și trei perne a luat din gospodărie și un ceaunel cu brânză. Atât a luat ea din gospodăria ceea din Moldova”, povestește doamna Taisia.
Femeia a revenit la baștină în anul 1975. Împreună cu soțul ei și-au cumpărat o casă și au început o nouă viață. Totuși, Taisia Simionova simte și acum durerea și sechelele deportărilor.
„Când am venit aici, am venit cu cinci copii vii. Vreo cinci am îngropat... 11 copii am născut de tot. O fată și patru băieței au murit... de un an și jumătate... acolo, în pustietatea ceea unde am trăit noi”, își spune durerea interlocutoarea noastră.
Potrivit datelor Agenției Naționale a Arhivelor, 31.419 de mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre13 iunie 1941. Au urmat alte doua valuri, în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte peste 40.000 de persoane.