Cadavrul unui minor, extras dintr-un rezervor pentru irigare din Drochia
Cadavrul unui minor în vârstă de 13 ani a fost extras de salvatori dintr-un rezervor pentru irigare din apropierea localității Sofia, raionul Drochia.
Cazul a fost înregistrat pe 21 mai, la ora 15:30. Potrivit primelor informații, băiatul împreună cu încă doi prieteni de aceeași vârstă au mers la scăldat, transmite Știri.md.
Acesta a intrat în apa bazinului și s-a scufundat, dar nu a mai ieșit la suprafață. Panicați, cei doi minori rămași la mal au mers în sat după ajutor. Un bărbat a încercat să-l caute, însă fără rezultat. La fața locului au fost solicitați salvatorii, care au reușit să recupereze cadavrul băiatului în aceeași zi, la ora 16:32.
Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. În contextul celor relatate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii care au în grijă minori să nu le permită scăldatul de unii singuri fără supraveghere.
Mai mult, salvatorii îndeamnă oamenii să opteze pentru bazine acvatice amenajate cu stații de salvare destinate agrementului și nici într-un caz în bazine și rezervoare pentru irigare.
Pentru evitarea situațiilor de risc, persoanele sunt îndemnate să fie prudente și să nu înoate în iazuri, lacuri și râuri necunoscute. De la începutul anului 2023, 18 persoane, inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.