CA Nord decide astăzi dacă candidatul PPDA poate participa la alegerile din Orhei
Curtea de Apel Nord decide marți dacă candidatul susținut de Partidul „Democrația Acasă”, Victor Perțu, poate participa la alegerile din Orhei.
Foto: realitatea.mdVicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a precizat pentru Realitatea că decizia a fost contestată vineri. Funcționarul a declarat anterior că, în opinia instituției pe care o reprezintă, argumentul privind nerespectarea unor termene este eronată, deoarece ar fi vorba despre actualitatea continuă a unui bloc electoral camuflat, transmite Știri.md.
Vasile Costiuc preciza că, în opinia sa, excluderea de la alegeri a lui Victor Perțu este o decizie politică.
CEC l-a exclus pe Victor Perțu de la alegerile locale din Orhei, după o sesizare depusă de candidatul PAS, Sergiu Stanciu, care susținea că între „Democrația Acasă” și fostul partid Șor ar exista un bloc electoral camuflat.
Pe 7 mai, Judecătoria Orhei a constatat că solicitarea lui Stanciu a fost admisă peste termen și a anunțat decizia de excludere a lui Perțu de la alegeri. Ulterior, CEC a contestat hotărârea primei instanțe la Curtea de Apel Nord.
Duminică, 17 mai, vor avea loc alegeri locale noi în 10 localități din Moldova, inclusiv în municipiul Orhei, unde au fost înregistrați 8 candidați. Scrutinul se desfășoară în localitate după ce Ilan Șor a anunțat că și-a retras susținerea politică pentru toți primarii, iar ex-edilul Tatiana Cociu a demisionat.
![]()