Bugetul Chișinăului pentru 2026 va fi prezentat în scurt timp: Precizările lui Ceban
Primarul Ion Ceban a solicitat luni Direcției Finanțe să prezinte „în scurt timp” proiectul bugetului Chișinăului pentru anul 2026 și a promis transparență în toate procedurile.
Foto: imagine simbol„Așa cum prevede legislația, pe de o parte, și așa cum procedăm în mod tradițional, vom consulta fracțiunile, grupurile de specialiști, consilierii, societatea civilă, precum și oamenii din teritoriu și din întreprinderi, pentru a dezbate pe larg ceea ce ne propunem pentru anul viitor”, a declarat primarul, în ședința serviciilor municipale din 17 noiembrie, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Proiectul urmează să fie supus consultărilor publice și înaintat Consiliului municipal Chișinău spre aprobare până la sfârșitul anului.
Totodată, primarul și-a declinat responsabilitatea pentru bugetul anului 2025, care nu a ajuns să fie aprobat. Ion Ceban a reiterat că documentul a fost prezentat CMC de cel puțin opt ori, fiind fie respins, fie retras de pe ordinea de zi.
„În pofida tuturor blocajelor existente la această etapă și a politizării excesive a subiectului bugetului provizoriu, toate proiectele și programele municipiului Chișinău se derulează conform angajamentelor planificate. Nu există, la acest moment, vreun element care să împiedice realizarea acestor angajamente”, a afirmat edilul.
Ion Ceban a adăugat că 60% dintre angajamentele asumate în 2023, anul în care și-a reconfirmat mandatul de primar, „sunt implementate sau în curs de implementare”.