main logo
1098

Brînzan, despre declarația sa de avere: Am muncit cinstit

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a venit cu comentarii referitor la declarația sa de avere.

Brînzan, despre declarația sa de avere: Am muncit cinstit

Ministrul a precizat că averea declarată este obținută prin muncă cinstită, transmite Știri.md.

Brîncan susține că tot ce are la moment este rezultatul muncii sale în Statele Unite „Cu 20 de ani în urmă ajungeam în SUA, având cu mine doar o valiză, un vagon de energie și dorința să lucrez, să mă realizez ca persoană și ca profesionist. Pentru că țara mea nu mi-a dat aceste lucruri, am ales străinătatea și mi-am urmat „American Dream-ul”.

După 20 de ani de studii, efort nebun, sacrificii, răbdare, lecții și provocări, despre care vă voi povesti altă dată, astăzi pot să spun că sunt împlinit. Am o familie frumoasă, o reputație de profesionist și lucrurile pe care mi le-am dorit. Și tot asta, obținut cinstit și prin multă muncă”, a declarat ministrul.

„Din cauza că oamenii de stat s-au îmbogățit pe spatele cetățeanului și pe falimentarea Republicii Moldova, iar unii din ei chiar au devenit milionari peste noapte, a devenit o rușine ca un funcționar să declare averea sa adevărată, altfel ar trebui să explice de unde are acești bani.

Mie nu mi-a fost rușine nici pentru o secundă să declar averea mea. Sunt lucrurile pentru care am muncit cinstit.

În declarația mea nu o să găsiți „mașini de lux” cumpărate cu 10 mii de lei, nu o să găsiți apartamente și imobile donate de neamuri.

Eu m-am întors în Republica Moldova, în Serviciul Public, anume ca să descoperim schemele frauduloase create de cei care în declarațiile de avere se prefac modești, când în realitate trăiesc în luxul cumpărat din banii furați de la cetățeni, care uneori abia ajung de la salariu la salariu.

Vă promit, că toate cunoștințele mele și experiența obținută în cei 20 de ani le voi pune în serviciul cetățeanului”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării