main logo
1352

Briceni: Un individ, condamnat la închisoare după ce a omorât un bărbat

Un individ de 43 de ani din raionul Briceni a fost condamnat la 12 de închisoare după ce acum trei ani a ucis în bătaie un bărbat.

Briceni: Un individ, condamnat la închisoare după ce a omorât un bărbatImagine simbol

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a produs în februarie 2021, când inculpatul, fiind la domiciliu împreună cu victima și alți doi complici, a consumat băuturi alcoolice, transmite Știri.md.

La un moment dat, victima a solicitat alocarea surselor financiare în visteria criminală (din slangul lumii interlope - „oбщак”), în vederea susținerii materiale a deținuților din instituțiile penitenciare, fapt ce a generat un conflict între solicitantul și ceilalți bărbați, care au început să îl bată.

Astfel, victima a fost lovită de nenumărate ori cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului. În urma traumatismelor primite, acesta a decedat peste câteva zile.

Autoritățile menționează că ceilalți doi complici ai săi și-au recunoscut vina, iar în decembrie 2021 au fost condamnați la opt și, respectiv, zece ani de închisoare

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării