main logo
425

Brexitul a făcut Londra să piardă milioane de lire sterline într-o clipă

Londra a anulat contracte cu companiile de feriboturi care asigurau aprovizionarea țării în cazul unui Brexit fără acord, a declarat, miercuri, un purtător de cuvânt al guvernului, pierzând astfel zeci de milioane de lire sterline în operațiune.

Brexitul a făcut Londra să piardă milioane de lire sterline într-o clipă

Costul acestei facturi a provocat critici dure într-o țară deja implicată într-un proces interminabil, Brexitul, prevăzut inițial pe 29 martie şi amânat deja de două ori din cauza lipsei de sprijin a Parlamentului pentru acordul negociat de premierul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

Data divorțului este stabilită acum pe 31 octombrie cel târziu, pentru a-i lăsa timp şefei guvernului să încerce să câștige sprijinul majorității deputaților.

Contractele încheiate de guvern "au reprezentat un element esențial al măsurilor de urgență, garantând că bunuri, cum ar fi medicamentele, ar putea intra în Regatul Unit în cazul unor perturbări provocate de un Brexit fără acord", a declarat o purtătoare de cuvânt a guvernului, miercuri.

După revizuirea planurilor sale în materie de pregătiri, guvernul a estimat că aceste "contracte de capacitate de transport de marfă pentru perioada de vară nu mai sunt necesare și, prin urmare, au fost reziliate", a adăugat ea.

Oficiul Național de Audit (NAO), organismul însărcinat cu controlul cheltuielilor guvernamentale, a estimat, în luna februarie, că Londra ar trebui să plătească 56,6 milioane de lire sterline (65,9 milioane de euro) pentru a compensa financiar companiile de feriboturi în cazul în care contractele ar fi reziliate prematur.

O sursă guvernamentală a declarat că cifra reală a fost sub "câteva milioane de lire sterline".

Ministerul britanic al Transporturilor a încheiat contracte cu trei companii de feribot (Britanny ferries, DFDS și Seaborne Freight) pentru suma de 107 milioane de lire sterline (120 de milioane de euro) pentru a limita perturbările în caz de Brexit fără acord.

Dar contractul cu compania britanică Seaborne pentru 13,8 milioane de lire sterline (15,3 milioane de euro) a fost anulat după dezvăluirile de presă care au indicat că această companie nu avea nici nave, nici istoric comercial.

De altfel, guvernul britanic a fost constrâns să plătească societăţii Eurotunnel 33 milioane lire sterline, pentru ca aceasta să retragă o plângere penală legată de atribuirea de contracte acestor companii de feriboturi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării