Bolea: 12.000 hectare de terenuri agricole au fost compromise de secetă
Aproximativ 945.000 de hectare de terenuri din țară au fost afectate de seceta din acest an în proporție de 80 la sută sau chiar în totalitate, iar peste 10.700 de hectare - 70-80 la sută.
Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, pentru aceste terenuri au fost deja emise acte de constatare a pagubelor suportate de agricultori din cauza condițiilor climaterice nefavorabile, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Bolea a menționat că agricultorii au început deja să depună dosarele pentru a beneficia de subvenții din cele 100 de milioane de lei alocate de Guvern din fondul de intervenții.
„Avem deja peste 200 de dosare depuse la AIPA. Vorbim despre o situație excepțională și, nefiind posibil declararea situației excepțională, legea specială a fost votată și, mai departe, vorbim despre măsuri fiscale care este cuprinsă în această lege specială, pentru că este inclus și inspectoratul fiscal în lista de creditori a agenților economici, care au 60% paguri pe o suprafață de 50%. Lucrăm, evident, împreună cu Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor, la un credit agricol, pentru că înțelegem că este necesar de resurse financiare pe perioada mai lungă, suntem la identificare de resurse financiare”, a declarat Vladimir Bolea.
Bolea a menționat că resursele suplimentare pentru a ajuta fermierii afectați de condițiile meteo nefavorabile vor fi accesate de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care administrează fonduri de la diferiți parteneri ai acestei structuri internaționale a ONU.
„Am primit acceptul de la ei și confirmarea că în acest an banii care în mod obișnuit FAO îi distribuia pentru diferite alte tipuri de activități care au fost plănuiți la cerința și cererea din partea Ministerului Agriculturii, acești bani vor fi redirecționați pentru achiziții aproximativ la 400.000 de tone de material semincer și vorbim despre grâu. Cultura de grupa I-a care va veni în sprijin pentru agricultorii din raioanele din Republica Moldova, care au prezentat actele de secetă și sunt deja înregistrate în registrele de la Ministerul Agriculturii”, a spus Bolea.
De menționat că, luna aceasta, Cabinetul de miniștri a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru compensarea parțială a pierderilor fermierilor a căror recoltă a fost afectată grav de seceta și arșița puternică din vara curentă. Banii sunt fi repartizați de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.