main logo
1725

Blocul ars din Durlești, lovit de ploi. Locatar: Nimănui nu-i pasă

La aproape două săptămâni de la incendiul devastator care a distrus mansarda blocului de locuințe din Durlești, locatarii se confruntă acum cu un alt calvar - ploaia care pătrunde nestingherit în apartamente și pe holuri. Autoritățile promit un acoperiș provizoriu, pentru care deja au fost alocați 1,2 milioane de lei. Decizia a fost luată luni de Comisia pentru Situații Excepționale. Până încep însă lucrările, oamenii rămân neputincioși în fața naturii.

Blocul ars din Durlești, lovit de ploi. Locatar: Nimănui nu-i pasăFoto: TRM

Așa arată acum holurile de la etajele superioare ale blocului din Durlești. Podelele sunt ude, iar din tavan picură constant apă murdară, care se adună în găleți și ligheane împrăștiate peste tot. Tencuiala s-a îngălbenit, semn clar că umezeala a pătruns adânc în pereți. Locatarii care nu au reușit să-și revină după incendiul devastator, acum au nopți nedormite din cauza ploilor, care potrivit meteorologilor, se vor menține și în următoarele zile, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.

„Toată noaptea și la 2:00 au lucrat și strâns apa. Nu se mai termină, vedeți și singuri cum curge. Care putem venim aici și ajutăm ori că au ars ori că sunt inundate trebuie reparație”. 

Una dintre femei cu care am stat de vorbă locuiește în acest bloc, la etajele inferioare. Acum își ajută fiica, apartamentul căreia se află la ultimul etaj și care a fost distrus de incendiu, iar acum este inundat din cauza ploilor. Vorbește cu indignare despre situația în care s-a pomenit familia ei, după ce a aflat că mansarda a fost construită ilegal.

„Se spune că nu trebuia să fie construit aici. De ce nimeni nu s-a gândit? Doar au fost puse semnături și acum toți s-au dat la perete. La nimeni nu le pasă că lumea a rămas cu datorii, au luat credite. Oameni buni, cum e posibil așa ceva? Cine îi va ajuta? Ei au copii”. 

Și locatarii de la etajul opt spun că nu mai pot locui în apartamente, care au fost inundate încă din ziua incendiului.

„Nu locuim aici momentan, am dormit o seară, dar nu este posibil de trăit aici, este umiditate mare și copiii nu pot să doarmă, și e frig”. 

Ploaia a provocat pagube serioase și la etajele inferioare. Apa s-a scurs pe pereți și prin plafon către apartamentele de la etajele trei și patru, formând bălți pe coridoare. Pereții sunt umezi și deja încep să mucegăiască. Locatarii, disperați, au fost nevoiți să scoată gălețile, pentru a strânge apa care se scurge continuu din tavan.

„La noi aici a fost umflat podul, am scos candelabrul, am fost ieri și am strâns. Iată pe la ventilația asta cel mai mult a venit. La dulap oleacă, aici au fost niște șervete”

„Iată din țevi acolo curge. Le acoperim cu ce putem. Suntem nevoiți să trăim cu asta”. 

Foto/video: TRM

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării