main logo
818

Bisericile de lemn, comorile uitate ale țării. O expoziție, la Călărași

După ce a fost vernisată în aer liber la Muzeul Satului din Chișinău, expoziția „Biserici de lemn – sfinte lăcașe ale neamului” a ajuns la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași, oferind vizitatorilor o incursiune în istoria acestor monumente arhitecturale. Organizatorii subliniază că bisericile de lemn trebuie incluse în circuitul cultural-turistic al Republicii Moldova.

Bisericile de lemn, comorile uitate ale țării. O expoziție, la CălărașiFoto: radiomoldova.md

Expoziția prezintă planșe care reconstituie istoria unor lăcașuri ce au rezistat trecerii timpului. Printre acestea se află și Biserica de lemn din Palanca, Călărași, datată din secolul al XVIII-lea și încă funcțională, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.

„Se oficiază slujbe, cununii, botezuri. Este o bijuterie de lemn din secolul al XVIII-lea”, spune Tatiana Popa, meșter faur din Palanca.

O altă piesă de rezistență este biserica de lemn din satul Horodiște, construită în 1750 și considerată cea mai veche din raion și chiar din țară.

„Astăzi se află într-o stare precară, e avariată. Sunt necesare lucrări de reparație”, a declarat muzeograful Gheorghe Melega.

Expoziția a ajuns la Călărași datorită parteneriatului cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

„Aceste parteneriate sunt importante, pentru că permit vernisarea expozițiilor și în afara Chișinăului”, afirmă Natalia Veleșca, directoarea Muzeului de Etnografie din Călărași.

Potrivit lui Petru Vicol, directorul Muzeului Național de Etnografie, expoziția readuce în atenția publicului biserici de lemn dispărute, dar și monumente restaurate, precum cele din Hirișeni și Gîrbova, aflate în prezent pe teritoriul Muzeului Satului din Chișinău.

Participanții au atras atenția asupra nevoii urgente de conservare a acestor lăcașe.

„Bisericile de lemn reprezintă bijuteriile arhitecturale ale neamului, pe care suntem obligați moral și juridic să le păstrăm. Trebuie găsite resurse financiare pentru reparații”, spune muzeografa Mariana Iurcu.

Expoziția va ajunge și în alte localități din raionul Călărași și din țară, în speranța că imaginile și dezbaterile vor contribui la salvarea monumentelor.

În prezent, peste 100 de biserici de lemn sunt incluse în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării