Biserică din Glodeni, jefuită: Unde au fost găsite bunurile deteriorate
O biserică din orașul Glodeni a fost jefuită în dimineața zilei de azi, 13 august.
Potrivit informației, mai multe bunuri care au fost sustrase din biserică au fost găsite lângă cimitirul din oraș, de un trecător, transmite Știri.md.
Acesta imediat a sunat la 112 și a comunicat că a găsit mai multe bunuri bisericești deteriorate.
”Ajunși la fața locului, polițiștii din Glodeni au stabilit că, persoane necunoscute au vandalizat edificiul capelei deteriorând bunuri de cult religios.
În comiterea faptei ilicite se suspectă un bărbat de 55 de ani locuitor al raionului Glodeni”, ne-a spus ofițerul de presă.
Actualmente angajații Inspectoratului de Poliție Glodeni desfășoară măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.